IMPEL
(engl. European Union Network for the Implementation and Enforcement of Environmental Law ) este asociaţia autorităţilor competente pe Protecţia Mediului din cadrul Uniuni Europene. |
Scop
Acestei asociaţii este de a contribui la aplicarea eficientă şi unitară a legislaţiei de mediu prin schimb de experienţă, bune practici, crearea unor instrumente unitare şi contactul direct cu legiuitorul.
|
Despre IMPEL
Asociaţia a fost fondată în 1992 ca o reţea a autorităţilor precum şi a factorilor de decizie în legislaţia privind protecţia mediului. Scopul acestei asociaţii este aplicarea cu succes a legislaţiei Comunităţii Europene într-un mod unitar şi eficient. Principala preocupare este schimbul de informaţii şi experienţă în implementarea legislaţiei comunitare precum şi suport internaţional în aplicarea unitară a legislaţiei. Aceste activităţi se desfăşoară sub formă de proiecte.
|
Contact |
| |
 |
COORDONATOR IMPEL ROMANIA |
| Comisar Regional |
| Comisariatul Regional Timis |
| Membru in Biroul Permanent al Conventiei de la Berna privind conservarea vietii salbatice si a habitatelor naturale din Europa |
Telefon:0356/427921
FAX:0256/293587 |
Adresa: Adresa: Str. Carei nr. 9D, Timisoara
E-mail: silviu.megan@gnm.ro |
|